Comoara de la capătul curcubeului

            Era o dimineaţă mohorâtă de aprilie.  Mimi,o fetiţă de vreo 4 anişori, trezită de picăturile de ploaie care loveau fereastră, alergă speriată în camera bunicii ei. Bunica pentru a o linişti,luând-o în brațe, îi spuse că după ploaie trebuie să apară un  frumos curcubeu, la căpătul căruia se află o comoară păzită de un spiriduş. 

         Când ploaia se opri,  Mimi văzu un minunat curcubeu în vârful dealului. Ea merse grăbită în aceea direcție. Ajunsă lângă curcubeu, fetiţa căută de jur împrejur, dar nu  găsi nici o comoară. Dezamăgită, ea se aşeză pe iarbă. Printre firele subţiri de iarbă  observă un  micuţ spiriduş cu  o haină verde şi o căciuliţă roşie.

- Domnule spiriduş, e adevărat că vă ascundeţi comorile la capetele curcubeielor?

-Da! Aşa este!

-Dar eu nu am găsit nici o comoară!

-Asta pentru că nu te-ai uitat cu destulă atenţie! Dacă vezi, flori frumoase, maci, narcise sau un câmp de margarete, opreşte-te să le admiri, să le miroşi ! Asta e comoara noastră. Deoarece, pentru noi, aceste flori sunt mai preţioase decât aurul sau diamantele.